Este perioada sarbatorilor, la noi este altfel, suntem tristi, obositi si ingandurati.
La scoala si la terapie se organizeaza, la fel ca anii trecuti, diferite serbari. Nu stiu cum vor fi cele de anul acesta, dar anul trecut Vero a avut mari emotii si s-a descarcat foarte greu.
In perioada aceasta primeste printr-un program de la scoala foarte multe cadouri, dar nimic nu o bucura prea tare, este foarte afectata pe aria de joc.
Este totusi momentul sa privesc “in jos”, asa cum spunea Dem Radulescu, anul trecut Vero a primit cadoul surpriza de la o mamica al carei copil este printre ingeri. Vin astfel de momente care ne arata cat de norocosi suntem sa stim ca vom fi si maine impreuna si le vom vedea fetisoarele vesele si haioase.
Cand era Vero mica pregatirile de sarbatori erau o provocare, pentru ca nu dormea, acum este mai usor, dar apreciem mai mult partea spirituala a sarbatorilor si mai putin pe cea culinara.
Nu vreau sa trec intr-o nota pesimista, dar nimic nu mai este la fel dupa primirea diagnosticului de autism. Sarbatorilor noastre se impart intre inainte si dupa. In primii ani faceam poze cu entuziasm cu bebelusul langa brad, acum doar facem poze. Pe Vero a bucurat-o intotdeauna si o bucura in continuare impodobirea bradului, este momentul nostru de fericire.
Este acea perioada din an cand ne punem la incercare credinta si in fiecare an am primit semne ca cineva acolo Sus ne iubeste si ne tine impreuna. Rata divorturilor este si mai ridicata in randul parintilor de copii cu nevoi speciale, in acesta cazuri tatii pleaca. Al nostru tatic nu doar ca a ramas, dar se si implica in fiecare clipa.
Nu pot spune ca suntem in etapa de acceptare si ca intelegem ce ni se intampla, dar am inceput sa ne bucuram de lucrurile frumoase, sa apreciere fiecare clipa asa cum vine.
Am expus in amalgaam de ganduri, dar pana la urma asa este viata de parinte, plina de noi situatii si surprize.
Cea mai mare provocare pentru noi este oboseala, ne luptam cu ea prin toate metodele de care dispunem: eu reusesc sa fac sport de trein ori pe saptamana, dormim de fiecare data cand avem ocazia si folosim suplimente cu Magneziu, Omega 3 si Zinc. Epuizarea este in primul rand psihica si aici sustinerea celor din jur si terapia noastra au fost ancorele care ne-au tinut pe linia de plutire.
Traim intr-o tara in care dificultatile financiare se intalnesc la tot pasul, unde sunt parinti care probabil nu isi permit pentru ai lor copii nici macar o ora de terapie. Nu avem o reteta universal valabila, suntem extrem de recunoscatori oamenilor care au completat pentru Vero formularul 230 privind redirectionarea unei parti din impozitul pe venit, asa am reusit sa asiguram o parte dintre cheltuielile cu recuperarea. Pana cand statul va deconta orele de terapie, nu putem decat sa ne consolam cu gandul ca recuperarea tine foarte mult si de potentialul copilului si ca fiecare prichindel are un dar aparte. Nu vreau sa amestec lucrurile, dar mi-am amintit de pustiul matematician, l-am cunoscut la Craiova la terapie, reusise atat de multe cu doar cateva ore de terapie, avea autism inalt functional. Dincolo de faptul ca m-a impresionat cu operatiunile matematice complexe avea si o simpatie pentru mine, il tineam aproape de fiecare data in brate.
Sarbatorile sunt in primul rand despre credinta, speranta si iubire, dar si despre familie. In cazul nostru terapeutii, doamna invatatoare, copii, prietenii si ceilalti parinti fac parte din familie. Fiecare gest de sustinere pentru noi este o mare bucurie, sa nu uitam, oricat ne-a fi de greu ca si noi avem puterea de a fi buni cu cei din jurul nostru, de a spune o vorba buna.
Sa fim mai buni si mai toleranti, nu doar de sarbatori!
