Articolul de astăzi aș fi vrut să fie despre metodele de coping pe care le pot folosi părinții copiilor cu autism, dar mi-am dat seama că nu îmi doresc o abordare pur teoretică, așa că voi scrie despre etapele pe care le-am parcurs noi în acceptarea diagnosticului de autism și cum am facut fața stresului de fiecare dată.
Etapele până la acceptarea diagnosticului de autism, cu toate că sună dur și negativist, dar sunt aceleași ca și în cazul altor perioade de doliu. Ca și paranteză, doliul nu este legat doar de pierderea unei persoane dragi, poate avea legătură cu: divorțul, despărțirea de persoana iubită, pierderea locului de muncă, schimbarea orașului de reședință, pandemia sau, în cazul copiilor, pierderea jucăriei preferate.
Prima dintre etape, negarea, a fost cea care la noi a durat și cel mai mult. Cu riscul de a mă repeta, în unele cazuri negarea poate fi chiar benefică, am cunoscut și părinți care au refuzat categoric diagnosticul de autism, au refuzat certificatul de handicap și ai lor copii s-au recuperat miraculos. Am trăit și noi în negare mai mult de un an, până când am realizat că acel certificat de handicap îi va permite soțului meu să rămână în concediu de creștere copil până la 7 ani și să poată merge cu Veronica la joacă și la diferitele tipuri de terapie.
A doua etapă am ales-o aleatoriu, furia, în cazul nostru a fost mult atenuata. Poate pentru că viața ne-a supus multor încercări nu ne-am mai întrebat: de ce noi, sau de ce nouă? Aici ne-a ajutat mult și credința, este din acest punct de vedere o “cruce” pe care am primit-o. Nu cred că niciodată nu primești mai mult decât poți duce, dar cred că orice încercare îți este dată cu scopul de a deveni un om mai bun, de a te învața o lecție.
Negocierea a fost poate cea mai dură dintre etape, am fost dispuși să oferim totul pentru a învinge cruntul diagnostic. Am renunțat la orașul în care locuiam, la acasă, la locurile de muncă, la concedii și chiar la prieteni; nu ne pare rău, dar sunt și lucruri pe care acum le-am face diferit. Prietenii, concediile în familie și un loc de muncă satisfăcător trebuie să rămână o prioritate și după primirea diagnosticului de autism. Ne-am întrebat ani de zile cum a contribuit în cazul nostru mediul la acest diagnostic, nu am descoperit, dar știu sigur că pentru copil este sănătos să fie expus aceluiași gen de experiențe că și un copil tipic. Nu mai negociem ieșirile cu prietenii, plimbările prin parc și timpul nostru împreună.
Etapa cea mai dură este depresia, am folosit aici aproape toate mecanismele de coping nesănătoase: am mâncat compulsiv, ne-am izolat, am dezvoltat dependente, ne-am simțit lipsiți de energie atât psihic cât și fizic. Nu pot spune că a trecut, dar de foarte mare ajutor au fost ședințele de psihoterapie pentru ambii părinți, refacerea conexiunilor cu prietenii, umorul și ultimul aspect, dar poate cel mai important, faptul că suntem un cuplu sudat și ne susținem unul pe celalalt în cele mai grele momente. Tristețea nu trece, cel puțin atunci când nu apar rezultatele așteptate, dar prin recalibrarea așteptărilor în funcție de potențialul copilului se poate merge mai departe.
Ultima dintre etape, acceptarea, nu îmi place deloc cum sună, mă duce cu gândul la resemnare, este de fapt momentul cel mai benefic pentru copil. Când accepți diagnosticul și îți spui :”asta este situația și asta am eu de făcut în această viață “, copilul își poate atinge potențialul real. Din acest moment viața trebuie să meargă înainte și copilul să fie inclus în toate activitățile din familie. Pentru a fi parte din lumea copilului cu autism este extrem de util ca membrii familiei să cunoască abordarea terapeutică și să transfere în mediul natural cunoștințele din terapie. Toată considerația noastră fața de mamele devenite terapeut, chiar dacă nu veți îmbrățișa această carieră o abordare caldă și prietenoasă îl va ajuta enorm pe copil.
Închid această postare grea cu un îndemn: rămâneți o familie unită și puternică, iar atunci când este foarte greu mergeți la biserică și urmăriți un film bun împreună ( ambele sunt gratis). Copii noștri sunt o minune, care așteaptă să fie descoperită!
